Valentine's Day

Nu mi-a placut niciodata sarbatoarea asta. Cred ca mi se trage de cand eram in liceu (liceu = perioada ingrata a adolescentei in care esti atat de neformat, nedemonstrat si nesigur incat sa ai un "prieten" reprezinta cumva confirmarea ca esti frumos/admirat/important etc., perioada in care inca ma mai extaziam de multe lucruri) si nu aveam niciodata pe cineva cu care sa sarbatoresc Valentine's Day.
La 29 de ani nu ma mai impresioneaza, desi sunt o ferventa sustinatoare a celebrarii iubirii (de preferat in fiecare zi!). Nu ma deranjeaza absolut deloc ca e sambata seara, 14 februarie (anul asta a picat intr-o sambata, cat de convenabil!) si eu stau singura in casa si ma relaxez.
E ciudat ca stau acasa intr-o sambata seara. Nu mi s-a mai intamplat de mult. Cred ca aveam nevoie de o spargere de ritm, sa ma regasesc, sa reflectez nefortat asupra lucrurilor care ma preocupa (am remarcat ca saptamanile monotone si week-end-urile stropite cu alcool nu imi imbunatatesc calitatea vietii). De altfel, sirul asta al gandurilor ma face sa imi amintesc de "efectul sushi" = daca sushi este mancarea ta preferata (se extrapoleaza la orice iti face cu adevarat placere) si o mananci prea des, inceteaza sa-ti mai produca placere, isi pierde savoarea, intensitatea, simbolistica. E normal asadar sa nu mai simt nimic, cata vreme ma complac in activitati pur hedonistice. Cred ca am nevoie de ceva cu tenta sacrificiala pentru a imi regasi placerea fata de lucruri.
Am decis sa sacrific o seara de sambata (cu atat mai bine ca e Valentine's Day!) si sa ma gandesc la ce altceva as mai putea sa sacrific.
Contrar sentimentelor care ma dominau in liceu, de data asta ma simt neutra. Singurul lucru care ma pune pe ganduri e faptul ca sunt intr-adevar singura. In ciuda numeroaselor "liason-uri" si propuneri din ultimul timp (click aici, da niste informatii interesante, eu m-am regasit pe ici pe colo), imi e limpede ca lumina zilei ca nici macar nu am ce sa celebrez. Iubirea e elsewhere inca si cand o voi gasi o voi celebra in fiecare zi, inclusiv de Valentine's Day.

Paranteza: Ateistii si-au sustinut bine cauza si mai nou pe numeroase autobuze din Londra se poate citi "There is probably no God. So stop worrying and enjoy your life". Mesajul asta se vrea optimistic, dar pe mine ma cutremura. Sunt romanca si am crescut crezand in Dumnezeu si, sincer, mi se pare al naibii de tragic sa cred ca de fapt nu exista un plan universal, ca de fapt nu exista o logica in lucruri si ca de fapt nu e nimeni acolo sus care ne vegheaza si catre care sa ne putem indrepta cand totul pare pierdut. Mi-am spus ca e la fel si cu iubirea. Oamenii au devenit din ce in ce mai "ateisti" sentimental (in special in Londra, turnul Babel al unei lumi moderne) si totul in jurul nostru pare sa incerce sa ne convinga ca iubirea de fapt nu exista, "so stop worrying and enjoy sex". Nu concep sa imi traiesc viata crezand ca Dumnezeu nu exista si, oricat m-as indoi, nu concep sa imi traiesc viata necrezand in iubire.

Asadar, si noi, cei singuri sarbatorim iubirea: crezand in ea!