Suna trist, dar e o simpla constatare. Nu e nimic trist in atitudinea mea, ci un soi de constiinta relaxata a faptului ca am nevoie de o mare schimbare. Am nevoie de o schimbare in viata mea de magniudinea unui cutremur.
Mi se intampla foarte rar in viata sa nu ma mai bucur de nimic. In general ma bucur de o cafea buna, de o felie de paine prajita cu unt dimineata, de o geanta noua, de perspectiva unei vacante, de perspectiva unei iubiri, de soare, de zapada, de nori, de copaci, de viata...
Mai nou, fara voia mea (cred ca de cand m-am intors din Thailanda), tot ce mi se intampla e ca un film mut. Zilele trec, lucrurile se petrec, oamenii vin si pleaca, iar eu stau ca o statuie intr-un parc si parca astept ceva care nu mai vine.
Sa fie o primavara? Nici nu mai stiu sentimentul de primavara. Imi amintesc cand eram copil ma extazia teribil ziua de 1 Martie si multimea de martisoare si ghiocei si mirosul de primavara. La Londra nu exista anotimpuri. Exista frig in jumatate din an si mai putin frig in cealalta jumatate. M-am obisnuit sa nu mai astept primavara, vara, toamna, iarna.
Imi doresc din suflet sa ma extaziez si eu de ceva!!! Refuz sa dau vina pe varsta, varsta e doar o chestiune relativa, in suflet toti suntem tineri. Nici nu stiu de fapt pe ce sa dau vina, caci daca as sti, poate as gasi o solutie.
Partea cu adevarat tragica e nu am de fapt nici o problema. Si cu toate astea ma simt complet imuna la ceea ce ma inconjoara si uneori mi-e si rusine sa recunosc, dar trebuie sa fiu onesta si sa recunosc. Imi doresc sa ma extazieze si pe mine ceva, sa mi se intample ceva atat de fabulos, incat sa simt, sa am emotii puternice!!! Imi amintesc de filmul "Hotul de orhidee" cu Meryl Streep si Nicolas Cage in care Meryl Streep se intreba la randul ei cum e sa simti ca iti doresti ceva cu disperare... Cum e sa simti...
Cand oare am incetat sa simt?
Iubita, vroiam sa-ti spun cat de mult imi place sa citest ceea ce scrii.
ReplyDeleteChiar daca te-am cunoscut acum cativa ani, pana in momentul in care am inceput sa-ti citesc Blog-ul, nu cred ca te-am cunoscut asa cum esti tu cu adevarat. E ca si cum ne-ai oferii o fereastra intre-dechisa spre sufletul tau.
Si nu mai spun de talentul pe care il ai atunci cand scrii si in Romana si in Engleza. E extraordinar. Tine-o tot asa si de-abia astept sa citesc romanul despre care ne vorbesti...
Te pup dulce si poate reusim si noi sa ne vedem curand.
xxx
Irina
Nimic nu e lipsit de sens, poate ca viata trebuie sa mai stinga din cand in cand reflectoarele ca sa introspectam... sa ne dezvoltam dinauntru, sa ne pregateasca pentru urmatoarea sesiune sub reflectoarele vietii... Si daca vreun moment te simti inerta, minte-te frumos, subconstientul e usor de mintit, vei inflorii curand, reflectoarele se sting pentru totdeauna doar odata cu soarele...
ReplyDeleteAsta vroiam sa aud... sa te bucuri profund intelegand nimicul care duce niciunde.. e peste poate... depaseste granitele ignorantei si ale pesimismului... si asta e cheia :)
ReplyDelete