Si a trecut..

Insa nu de la sine. Ci cu ajutorul prietenilor. Imi trece acum prin minte melodia celor de la Beatles: "...I'll get by with a little help from my friends..."

Ei bine, da. Ma multumea atat de tare ideea de a fi nefericita in totala mea plictiseala si izolare de lume, incat nici nu mi-am dat seama cand am inceput sa iau in seama sfaturile prietenilor si sa realizez ca am o problema profunda care nu necesita vizita la psiholog, ci contracararea ei cu metode mult mai pamantene. Sunt departe de a fi castigat lupta cu deprimarea (care imi e scrisa in gene de cand ma stiu, dar pe care sper s-o readuc in stare latenta si sa o las acolo dormind pentru foarte multa vreme), insa sunt hotarata sa merg pana la capat, fara sa mai dau vina pe factori extrinseci si sa incerc sa gasesc paliative.

Asa ca tin sa le multumesc pe aceasta cale celor care au fost alaturi de mine si sa sper ca intr-o zi voi putea sa le fi si eu la fel de prietena cand va fi nevoie de mine.