From London with Love

In ultima perioada am inceput sa experiementez interviurile pentru job.

Nu pot sa spun ca am o experienta prea vasta sau prea fericita inainte. Cele cateva interviuri cu care ma pot lauda in Romania m-au lasat usor traumatizata din cauza stilului intervievatorilor de a pune bete in roate bietului candidat, si-asa transpirat complet de emotie si de sentimentul celui care joaca totul pe o carte.

Nici un UK nu am avut o istorie prea glorioasa. Pe vremea cand participam la interviuri pentru job nu aveam nici permis de munca complet, nici experienta relevanta in UK in domeniile pe care le vizam si nici cel mai mic dram de incredere in propria persoana.

De data asta, am avut surpriza sa constat ca putina autosugestie si o atitudine care emana un aplomb imposibil de neglijat, dublate de o experienta relevanta in domeniul marketingului, fac din mine un candidat redutabil.

Nu m-am putut stapani sa nu ma intreb daca nu cumva aceleasi reguli se aplica si in relatii. De vreme ce poti tinti un job care se muleaza pe experienta si abilitatile tale personale si convingi angajatorul ca nu ai nici un pic de indoiala referitor la profesionalismul tau, de ce nu poti proceda la fel si atunci cand cauti persoana care sa te completeze. Stabilesti interviuri, treci repede prin experienta, pui accent pe calitati (dar si pe defecte) si, conform unui inalt nivel de profesionalism, aranjezi un al doilea interviu. Candidatul trebuie la randul lui sa dovedeasca ca isi doreste jobul si ca se muleaza pe cultura organizationala, inainte de a i se acorda privilegiul de a fi pe short-list. Urmeaza evident si proba practica (esentiala in nenumarate cazuri) si daca trece si peste aceasta, se poate schita un contract ai carui termeni se vor agrea de comun acord...

Blah, blah, blah. Cum se face ca e atat de usor sa urmezi strategii cand aplici pentru un job, marketezi un produs sau comunici un mesaj, insa e atat de al naibii de complicat sa gasesti un partener?...