De unde sunt acum

Din punctul in care ma aflu acum in viata vad lucrurile cu totul altfel decat le vedeam in urma cu 5-6 ani. Constat ca viata e din ce in ce mai rutinizata, mai previzibila. In urma experientei acumulate, sunt mai capabila acum sa preconizez, sa reactionez la situatii, m-am educat conditionat in multe aspecte, am invatat sa supravietuiesc mai usor.

Ma gandesc insa, unde s-a topit farmecul, surpriza?... Realizez ca daca vreau ceva nou in viata va trebui sa iau niste hotarari extreme: sa plec din nou, sa caut alte locuri, alte lumi, alte provocari.

Simt o greata in stomac cand ma gandesc ca viata mea ar putea sa fie inca si mai monotona si mai previzbilia decat este... As putea bunaoara sa fiu casatorita, sa am un copil sau doi, sa platesc luna de luna rate la o casa, sa merg la serviciu in fiecare zi si sa astept tot anul un concediu intr-o destinatie exotica doar pentru a o lua apoi de la capat. Imi dau seama ca din cauza naturii mele nomade si oarecum extravagante (boeme) nu m-am stabilizat pana acum undeva, nu am pus bazele unei familii si nu m-am implicat intr-atat la locul de munca incat sa imi pierd flexibilitatea de care ma bucur cu voluptate. Imi dau seama ca lucrurile sunt exact asa cum trebuie sa fie...

Daca uneori imi pun intrebari legate de neimplinirea in cuplu, ar trebui sa incetez sa fiu ipocrita si sa accept ca asta nu ar insemna decat o piedica in calea implinirii mele, a drumului meu serpuitor in viata. Imi este limpede ca lumina zilei ca intr-adevar, ni se intampla lucrurile care sunt conforme cu disponibilitatea noastra mentala si ca, atata vreme cat nu suntem in stare sa cream o imagine clara, scrisa, desenata, rostita sau macar proiectata in imaginatie, nu ni se ofera decat nebuloase care nu duc nicaieri in mod special...

Suna fantezist, idealist, new-age-ist?...Probabil ca da, insa mai devreme sau mai tarziu niste adevaruri devin clare si de netagaduit.

Mi-am pus adeseam problema mortii in ultima vreme. Ce ciudat cum traim noi cu moartea mereu langa noi... Nenumarate exemple de oameni care si-au pierdut viata in mod stupid mi-au ajuns la urechi. Pe unii i-am cunoscut, pe altii e ca si cum i-as fi cunoscut, niste tiplogii umane, niste oameni care pot fi oricine, tu sau eu, sau el sau ea. Ce bizar e cum, desi am crescut cu notiunea mortii, de-abia la un moment dat incepem sa devenim constienti de ea, de ce inseamna de fapt moartea si ce valoare adauga ea de fapt vietii...

Cu fiecare zi ce trece devin mai sensibila si mai atenta la toate, cu privirea mai ascutita, cu urechile mai ciulite. E moarte in jur, dar si viata...