Am terminat "Umbra vantului". Am stat azi noapte pana tarziu si am terminat-o. Ceea ce la inceput imi acordam in doze mici zilnice (ca pe o ciocolata grozava din care mananci numai cate un patratel pentru a o savura pentru un timp mai indelungat) a devenit de nestavilit un ultimele capitole. Le-am devorat hulpav si am plans cand am terminat-o. Nu ma intrebati de ce. Am plans pur si simplu...
Regasesc un motiv care m-a preocupat destul de mult in ultima vreme. Cartea ca subtitut al vietii, cartea ca ghid de existenta, cartea ca alinare, cartea ca tovaras de drum... O carte care te marcheaza e greu de gasit. E ca un suflet pereche ratacind printre mii de alte carti. E ca oamenii care te inconjoara...Fete/coperti... majoritatea straini...
Regasesc un motiv care m-a preocupat destul de mult in ultima vreme. Cartea ca subtitut al vietii, cartea ca ghid de existenta, cartea ca alinare, cartea ca tovaras de drum... O carte care te marcheaza e greu de gasit. E ca un suflet pereche ratacind printre mii de alte carti. E ca oamenii care te inconjoara...Fete/coperti... majoritatea straini...
m-ai facut curioasa
ReplyDeleteam citit-o si i-am pasat-o si lui Zoica.
ReplyDeletecred ca de la Magicianul lui Fowles nu m-am mai simtit atat de cucerita de o carte
mireloi