Cateodata ma intreb daca nu cumva cartile au suflet de ingeri. Daca nu cumva o carte predestinata te cauta si ti se aseaza in poala cuminte, in timp ce tu o citesti cu foamea unui refugiat somalez si te umpli de iluminare...
Am citit multe carti, dar putine mi-au intrat pe sub piele.
Imi amintesc cu ce pofta curioasa de copil am citit primul volum din "La Medeleni" in timp ce molfaiam ciocolata chinezeasca, intinsa pe o patura verde pe canapeaua desfacuta din sufrageria de acasa. Mai apoi mi-a fost greu sa diger celelalte doua volume, caci veneau cu tristete si problematici de viata pe care nu le puteam intelege.
"Patul lui Procust" l-am citit de cel putin cinci ori. De fiecare data izbucnesc in plans la ultima scena in care doamna T. spune: "Nu l-am mai vazut de trei ani"... Sunt asa marcata de cartea asta incat cred in sinea mea ca si eu sunt sortita unei iubiri imposibile si mi-am facut din Fred un ideal de negasit in lumea reala.
Recordul la carti recitite il detine totusi "Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai": unsprezece ori. Mama ma punea mereu sa-i repet de cate ori am citit-o si tot nu-i venea sa creada.
Istoria recenta a cartilor providentiale mentioneaza "Mananca, Roaga-te, Iubeste" de Elizabeth Gilbert (fiindca m-a prins exact in perioada din viata in care aveam nevoie sa citesc despre o femeie ratacita care isi regaseste echilibrul sufletesc) si "Umbra vantului" de Carlos Ruiz Zafon. Momentan, "Umbra vantului" ma tine in viata, imi aminteste ca o carte buna poate fi oricand un substitut suficient de puternic pentru o realitate careia poezia, aventura si pasiunea ii lipsesc. Ma uimeste magia cuvintelor. Cuvinte puse cap la cap creeaza stari, lumi, catarsis. O devorez hulpav, gandindu-ma totusi la tristetea care ma va cuprinde cand o voi termina. Imi va lipsi ca un prieten drag. Asemenea carti ai vrea sa dureze o vesnicie.
Am spus in nenumarate randuri ca Milan Kundera e scriitorul meu preferat, din pricina problematicilor dezbatute de el, a stilului polifonic, a digresiunilor, a "avantgardismului" sau. Insa o poveste bine scrisa cu un subiect de roman politist imi aminteste de vremurile cand frecventam vechea librarie din Eforie Nord dupa romane politiste de Edgar Wallace in care toti eroii sai se numeau Dick si dupa a caror citire trebuia sa le inapoiez bibiotecarei invelite in hartie si cu titlul si autorul scrise frumos. Imi aminteste de lumea povestilor, de lumea in care eram avida sa aflu, sa traiesc, sa imi proiectez viata si sa ma joc cu viitorul...
Fiindca de mult uitasem de aceasta lume care imi apartine numai mie si tuturor in egala masura, m-am lasat coplesita de anodinul prezentului. Dar odata ce o carte salvatoare mi-a picat in maini si mi-a cucerit viata din ultimele cateva zile, ma trezesc totusi dimineata cu un zambet pe buze.
Ca tot veni vorba de carti care te marcheaza, cam asta e lista mea:
ReplyDelete- definitely, copilaria mi-a fost cel mai influentata de La Medeleni, tot asa, carte ras-citita, ma imbatam cu universul Medelenilor din prima parte. Am facut gresala acu vreo 6 ani sa incerc sa recitesc...groaznic de prost mi s-a parut scris..In copilarie mai eram mare devoratoare de orice roman de capa si spada, de Contele de Monte Cristo etc..si de altfel citeam si Sandra Brown, din si curiozitate: ce se intampla intre barbat si femeie..Si ca sa revin la dragostea mea "la Medeleni", daca prima data nu am bagat de seama si ma irita iubirea Olgutei pt unchiul Vania-ce oribil sa te indragostesti de un bosorog, cand toti barbatii tre' sa aiba 18 ani, precum Danutz( fie vorba intre noi, bosorogul cred ca avea vreo 40 ani maxim), cand am re-citit mai tarziu ultimul volum, m-au tot urmarit vorbele "unchiului" catre Olguta, in vapor, intalnindu-se pt ultima oara "tu sus, eu jos". Si, desi niciodata nu am avut motive "dramatice" sa spun asta..imi rasuna obsesiv aceste cuvinte in subconstient, inconstient...nu am sa inteleg niciodata de ce. Efectiv merg pe strada cateodata, ganduri iurea..si incep sa imi rasune aiurea cuvintele astea. Astea si nu altele.Ciudat, nu?
-apoi am avut revelatia Garcia Marguez cu "Un veac de singuratate" de altfel singura care m-a innebunit, restul cartilor lui nu m-au impresionat in egala masura.
-concomitent l-am descperit pe Eliade si "Noaptea de sanziene" am considetrat-o multa vreme cartea mea de suflet, asa cum pentru tine era Patul lui Procust". Si apropos, multa vreme m-a urmarit si pe mine romanul acesta, intangibilul din acest roman m-a urmarit multa vreme...
Anii au trecut si am inceput sa citesc din ce in ce mai putin si doar cateva carti m-au impresionat incat sa le recomandat mai departe:
- "Insuportabila usuratate a fiintei" a lui Kundera
- "Memoriile unei gheise"(poate exagerez punand-o
langa carti de alt calibru, dar mie mi s-a parut o carte f buna)
- "Ratacirile fetei nesabuite" a lui Vargas Llosa, care m-a facut sa descopar alta perspectiva a iubirii, atat de contrarianta!
- Ultimul suspin al maurului al al lui Rushdie, mai ales prima parte, atat de confundabila cu realismul magic al lu Marquez..
- Umbra vantului, asa de captivanta ca imi venea sa mananc cartea. Ii dau nota 10 si traducatorului, n-am crezut ca o carte in alta limba poate suna atat de bine in romana. Merci Stanciuliq!