Sunt zile in care simti ca nimic bun nu se leaga emotional. Sunt zile in care privesti in trecut, la seria lunga de relatii nereusite, unele de-a dreptul neefectuate, moarte inainte de a se naste, si ai constiinta ca de fapt, nu ai avut parte niciodata de o relatie completa, care sa te satisfaca sufleteste si sa faca parte si din categoria celor care iti confera un anumit statut in social. Te intrebi asadar nu fara motiv daca nu cumva e prea tarziu ca soarta sa-ti mai surada si zambesti amar rememorand ultimele esecuri atat de recente incat inca dor. Te miri daca nu cumva dintr-un motiv necunoscut nu te-ai nascut cu calitatile potrivite pentru asa ceva.
Sunt sambete in care te trezesti iarasi cu un gol imens langa tine si ca sa te faci ca-l ignori te apuci de curatenie prin casa cu un exces de zel de parca nimic nu e mai important pe lume. Si totusi deodata, in timp ce freci temeinic, ai constiinta ca te afli in cea mai fericita ipostaza posibila, ca esti mai norocoasa decat poate mai mult de jumatate din populatia globului si ca probabil cea mai mare fericire care trebuie savurata e ca familia ti-e sanatoasa si ca cei dragi te asteapta oricand cu drag acasa. Lacrimile iti curg pe obraji odata cu clabucul de pe vasele pe care le speli cu ardoare de parca viata ti-ar depinde de ele.
Sunt seri cand observi cerul Londrei de parca ar fi pentru prima oara. Esti pe malul Tamisei si pentru prima oara te bucuri de ceea ce te inconjoara. Cerul spre inserat a capatat o culoare de un albastru violaceu, ingalbenindu-se pe margini acolo unde imbratiseaza cupola Catedralei Saint Paul, unde se infiltreaza prin roata uriasa si acolo unde contureaza Big Benul ca o imensa mantie protectoare. Nu te poti satura de aerul de vara tarzie, de linistea pe care o porti in suflet de cand ti-a fost revelata, de cerul incredibil si de aerul ce-ti intra si-ti iese din plamani cu o candoare care te sperie. Te uti la cladirile din jur si parca le vezi pentru prima oara, privirea iti cuprinde universul inconjurator cu o acceptare care nu necesita explicatii si atunci iti devine clar precum lumina zilei ca meriti mai mult si ca golul de langa tine nu trebuie sa fie gol, poate fi plin, daca doresti...
Sunt sambete in care te trezesti iarasi cu un gol imens langa tine si ca sa te faci ca-l ignori te apuci de curatenie prin casa cu un exces de zel de parca nimic nu e mai important pe lume. Si totusi deodata, in timp ce freci temeinic, ai constiinta ca te afli in cea mai fericita ipostaza posibila, ca esti mai norocoasa decat poate mai mult de jumatate din populatia globului si ca probabil cea mai mare fericire care trebuie savurata e ca familia ti-e sanatoasa si ca cei dragi te asteapta oricand cu drag acasa. Lacrimile iti curg pe obraji odata cu clabucul de pe vasele pe care le speli cu ardoare de parca viata ti-ar depinde de ele.
Sunt seri cand observi cerul Londrei de parca ar fi pentru prima oara. Esti pe malul Tamisei si pentru prima oara te bucuri de ceea ce te inconjoara. Cerul spre inserat a capatat o culoare de un albastru violaceu, ingalbenindu-se pe margini acolo unde imbratiseaza cupola Catedralei Saint Paul, unde se infiltreaza prin roata uriasa si acolo unde contureaza Big Benul ca o imensa mantie protectoare. Nu te poti satura de aerul de vara tarzie, de linistea pe care o porti in suflet de cand ti-a fost revelata, de cerul incredibil si de aerul ce-ti intra si-ti iese din plamani cu o candoare care te sperie. Te uti la cladirile din jur si parca le vezi pentru prima oara, privirea iti cuprinde universul inconjurator cu o acceptare care nu necesita explicatii si atunci iti devine clar precum lumina zilei ca meriti mai mult si ca golul de langa tine nu trebuie sa fie gol, poate fi plin, daca doresti...
