Despre scris si altele

Mama m-a intrebat astazi daca mi-am inceput romanul. M-a amuzat foarte tare intrucat pana acum ma intreba daca mi-am terminat disertatia. Cred ca s-a obisnuit cu mine sa scriu tot timpul la ceva. Si probabil ca s-a obisnuit si cu faptul ca sunt si foarte lenesa (atribut pe care de cand am citit Ghidul Lenesului nu il mai consider negativ, ci apanajul celor care gandesc - tot o forma de autoincurajare, desigur). Presupun ca ma consolez cu faptul ca si Caragiale a fost un scriitor foarte lenes, dar nu mai putin genial. Nici nu ma mir ca a preferat sa scrie schite si in cel mai bun caz nuvele.

Ma gandesc la scriitorii gen Sadoveanu care au publicat zeci de romane. Si Eco e un scriitor foarte prolific, Dostoiesvki nu se multumea niciodata cu putin, Tolstoi nici atat. Presupun ca asemenea "super-productii" necesita o forma mentala deosebita, in genul sportivilor de performanta, al celor care alearga la maraton an de an. Eu ma vad mai degraba ca pe fotbalistul care are un sezon sau doua de glorie, insa ramane in constiinta colectiva prin faptul ca a avut un acel "je ne sais quoi", sau cel putin asa imi place sa cred. Pana una alta, trasandu-mi propriul caracter "autoricesc" poate reusesc sa imi pun la punct abilitatile de a trasa alte caractere.

I-am invidiat intotdeuna pe actori. Cred ca sunt genul de om care nu ajunge niciodata prea departe, din pricina prea multor optiuni pe care ti le ofera viata si a prea putinului timp de a le incerca pe toate. Actorii inseala cumva neputinta asta prin rolurile pe care le joaca, isi dau voie alter ego-urilor sa transpara uneori in personajele pe care le interpreteaza. Parerea mea e ca actorii sunt printre cei mai norocosi oameni: se refuleaza in public si mai sunt si felicitati pentru asta. Presupun ca regula asta e valabila si pentru scriitori. Cu atat mai mult, ma vad nevoita sa merg pe drumul acesta. Sunt o fiinta care sufera prea mult de neputinta de a fi peste tot in acelasi timp. Poate a scrie si a inventa ma va ajuta la randul meu sa refulez.