Londra cu alti ochi! (multumesc, Alina!)

The Spread Eagle

Am descoperit un pub misto pe Kingsland road, vizavi de Herbal. Pe afara pare un pub clasic si numele inspira acelasi lucru: Spread Eagle. Inauntru adunatura eclectica de taburete din piele de vaca, fotolii baroce si candelabre, o inima mare kitschoasa pe perete. Muzica insa dementiala. De la Rolling Stones, la jazz, you name it, te facea sa nu poti sta pe scaun sau in picioare fara sa batai cel putin din picior. Afara la tigara dansam pe muzica ce se auzea bine dinauntru. Oamenii din masini pareau ca vor si ei sa danseze. Adunatura decenta de oameni. Mi-a placut.
Am avut timp si de-o conversatie cu o prietena care m-a certat ca eram imbracata cu skinny jeans si camasa in carouri. Mi-a spus ca are pretentii mai mari de la mine. "You're just one of the crowd now" mi-a zis. Cred ca are dreptate. Mi-am amintit de multimea din Brick Lane de acum cateva saptamani: toti incercau sa socheze prin vestimentatie, creand efectul contrar ca sunt, de fapt, toti la fel. Amy Winehouse nu mai e la moda. Imi place stilul 50's, dar e deja "overused". Pacat. Cred ca cel mai la moda e sa fii demodat...
La Herbal aveau petrecere, un soi de Halloween. Cea mai jalnica gramada de oameni pe care am vazut-o pana acum in Herbal. Probabil ca raverii obisnuiti sunt toti inca in Ibiza. Cand DJ-ul a schimbat electro cu RnB am plecat. Patetic.

Ultima sarbatoare din an tocmai s-a terminat. Ma gandesc ca am irosit inca trei zile libere... Mahmureala si depresie... Sambata am fost la un chef. E aiurea sa fii singur printre oameni. Pareau prezenti, dar fiecare in lumea lui halucinatorie. Dezastru social. M-am imprietenit cu o sticla de sambuca. Parea mai plina de viata decat cei din jurul meu. Oare ce s-a intamplat cu ceaiurile dansante si conversatiile spirituale?... Oare ce s-a intamplat cu oamenii in general?...

Uneori ma gandesc ca am nevoie de un scop din nou. Ma uit in urma la anii care au trecut si realizez cu tristete, de ce sa nu recunosc, ca au trecut fara sa adauge nimic... Sunt la fel de saraca si cu aceleasi perspective ca in urma cu cinci ani cand am decis sa parasesc tara. Nu de putin ori ma intreb daca a meritat efortul...
Singura diferenta e ca in urma cu cinci ani inca aveam viata inainte, iar acum ma apropii de 30 de ani... Stiu, e ceea ce am vrut. Daca imi doream sot si copii, le aveam pana acum... Nu pot sa nu ma intreb daca nu cumva, dorindu-mi prea multe, am ramas cu prea putin...
Imi pun problema ca trebuie sa incep sa-mi doresc niste lucruri plauzibile si sa le obtin. Vad din ce in ce mai clar faptul ca nimic nu ma multumeste si nu ma va multumi niciodata daca nu voi face ceea ce am stiut dintotdeauna ca imi doresc sa fac... Timpul mi se scurge printre degete si eu il contemplu...

Daca as locui la Paris...

M-as simti ca acasa printre cladirile care imi amintesc de Bucuresti. M-as enerva de cate ori as plati 6 euro pe un pint de bere. M-as plimba in fiecare zi cu bicicleta (am fost socata sa descopar ca Parisul este cel mai bike-friendly oras din cate am vazut pana acum si ca poti inchiria o bicicleta cu un euro pe zi) pe stradute pe care se aude clopot de biserica la inserat. M-as obisnui pana la urma cu metroul dezolant. M-as bucura sa vad cerul albastru de parca e pictat ( la Londra cerul e gri aproape in fiecare zi...). M-as urca in Eurostar si mi-as face cumparaturile de la Londra. As face comparatii cu Londra in fiecare zi si m-as bucura ca nu stau la Londra, dar ca pot sa ma duc de cate ori as avea chef. M-as apuca de pictat si de scris. As evita zonele pline de turisti. As fi mai acasa un pic...



Am vazut pendulul lui Foucault. Mi-a stat inima in loc, gandidu-ma la romanul lui Eco, care mi-a placut asa mult... Ma asteptam la o bila mai mare atarnata de cupola Panteonului, dar chiar si-asa, am stat cateva minute urmarind fascinata pendulul care se misca la infinit aratand ora... Incredibil! Mi-am amitit ca de mult mi-am spus ca orice scriitor care se respecta ar trebui sa locuiasca la Paris. Asa o fi oare?... Ca turist, nu as putea sa-mi dau seama. Cred ca orice turist simte o strangere de inima cand trebuie sa paraseasca un oras vizitat. Incep sa cred ca locul meu nu e intr-un loc anume, ci acolo unde inima se simte acasa... Oare unde e acasa?...

Au Paris!

Mi-e si rusine sa marturisesc ca n-am mai fost la Paris. A, am fost de fapt, dar am vazut doar peisajul dintre Gara de Nord si Gara St. Lazare, de pe fereastra unui troleibuz (chiar, oare au troleibuze la Paris?, va trebui sa verific)...

Mi-e asa de dor sa fiu turist undeva. Mi-e ciuda pe toti oamenii astia care vin la Londra si vad orasul prin lentilele inrozite de turist. Asa ca, profitand de invitatia prietenei mele, Alina, m-am invrednicit (vorba mamei) sa imi iau si eu bilete la Eurostar si sa merg sa vad Parisul. Va spun de pe acum ca nu ma intereseaza sa intru la Luvru... Nu am nici un chef de arta... Am chef sa vad Sacre Coeur si Notre Dame, buchinistii de pe Sena, sa fac obisnuita poza la turnul Eiffel si in rest sa vad ce flavor are Parisul... Sa fie oare mai sofisticat si mai user friendly?... Sau o sa port si eu ochelarii de turist si-o sa-mi imaginez ca frumos ar fi daca as trai la Paris?...

Credit Crunch

Zilele astea e o noua moda in UK. Asa cum "global warming" si "green is the new black" apareau in mai toate articolele din ziare la inceputul si pe parcursul lui 2007, acum se pare ca cea mai in trend sintagma este "credit crunch", sau intr-un inteles mai larg "criza economica". Avem pagini intregi de recomandari vestimentare in spiritul "credit crunch" (adica ieftine, desi erau si inainte, insa se numeau "budget choices" sau "High Street vs Designer"), toate supermarketurile publica brosuri cu oferte menite sa "beat credit crunch" etc.

Se pare ca lumea aici a mai incetinit un pic ritmul consumerismului si deodata "credit crunch-ul" se face simtit... Vorbeam cu un prieten pe tema asta si el mi-a marturisit ca in prezent castiga mai bine decat niciodata si ca este lasat rece de "credit crunch"... In afara omniprezentei in presa, trebuie sa marturisesc ca nici eu nu resimt acest "credit crunch". Poate ca l-as fi simtit intr-un fel sau altul daca eram proprietar si incercam sa vand casa, insa cum nu sunt, nu ma vad afectata in vreun fel...

De altfel, mi se pare mai in spiritul cresterii mele romanesti sa ai un ban pentru zile negre si sa nu iti iei lucruri de care efectiv nu ai nici cea mai mica trebuinta... asa ca era mult mai rau daca nu aveam bani sa ne luam de mancare, decat sa renuntam la vacanta in Barbados pentru una in Spania din cauza"credit crunch"-ului...