Welcome to Freiburg

Totul a inceput cu un vis bizar pe care l-am avut cu o saptamana inainte de a pleca in Germania: am visat purcelusi animati care se prelingeau in fata ochilor mei fluturand cate o pancarta pe care scria "Welcome to Freiburg". In mod obscur, am realizat ca locuitorii din Freiburg au un adevarat fetis pentru purcelusi: statuete asemanatoare pigletilor din vis sunt expuse in case si vitrine.

Freiburg nu e un oras spectaculos si Germania nu este uber cool (cu exceptia Berlinului) dar ceea ce am regasit acolo (de mentionat ca nu e prima mea vizita in Germania) este un soi de paradis familial, case mari si luminoase, gradini impecabile, o curatenie linistotoare, cetateni responabili care recicleaza de cand se stiu, mananca bine si beau si mai bine, o stare de pace si o calitate a vietii greu de gasit in alta parte...

Nu m-am putut abtine sa nu fac comparatii cu Marea Britanie. Nemtii nu sunt deloc reci si nici fals politicosi, apreciaza mancarea buna si vinul de calitate, te fac sa te simti bine primit si practic sunt capabili sa intretina conversatii pe cele mai diverse subiecte. Una dintre cele mai placute experiente a fost vizita la supermarket: am gustat o fabuloasa branza elvetiana, am admirat un vast sortiment de branzeturi si mezeluri, sute de iaurturi si dulciuri care nu arata numai bine, dar sunt si foarte gustoase. Sectiunea de vinuri din supermarket te duce cu gandul la un magazin specializat in vinuri si nu doar la raftul cu oferte din care alegi vinul cel mai ieftin cu scopul de a-ti satisface nevoia de alcool.

Imi amintesc ca si eu savuram candva o mancare buna sau un vin bun, imi amintesc ca aveam cu totul alte valori inainte de a ma muta in UK, insa vizita in Germania m-a facut sa imi dau seama ca am devenit disgustingly British! Mananc ce apuc, beau vin ieftin, ma imbat mai des decat poate suporta bietul meu ficat si tratez totul cu o feroce superficialitate, m-am obisnuit sa nu mai am asteptari de la oameni (de la barbati in special) si in general ma multumesc cu mizeria din jurul meu, crezand ca e absolut normal.

Sambata seara am fost la o petrecere nemteasca studenteasca. Accesorizata si imbracata ca pentru o petrecere, faceam nota discordanta cu studentele germane, imbracate sport, nemachiate si arborand pantofi cu talpa joasa. Obisnuita cu sporovaiala fara noima de la petrecerile londoneze am perorat o multime de gogosi studentelor germane care ma priveau de parca veneam de la circ, in timp de turnam litri de bere locala pe gat. Plictiseala mea a atins cote maxime cand am realizat ca nu am nimic mai bun de facut decat sa continuu sa beau si sa fumez in nestire. Spre fericirea mea, intregul grup petrecaret din care evident faceam si eu parte, a pornit catre un club local, unde am continuat sa ma "hidratez" cu shoturi de vodka & redbull si sampanie. In ciuda ebrietatii avansate, am reusit sa remarc privirile dezgustate ale fetelor din Freiburg care imi aminteau de privirile similare pe care le aruncam eu in urma cu cativa ani englezoaicelor ridicol de bete din cluburile de noapte. Si ca spectacolul grotesc sa fie complet, am reusit sa ma pravalesc pe jos de cateva ori (purtam ce-i drept niste tocuri ametitoare) trezindu-ma drept urmare a doua zi cu vanatai si dureri pe la incheieturi. Odata cu zorii, am avut o revelatie: am devenit disgustingly british si asta ma sperie. Ma gandesc de multa vreme sa plec din Londra, insa realizez ca transformarile de substanta la care am fost supusa in ultimii ani necesita o locatie la fel de interesanta ca New York-ul, la fel de sigura si idilica ca Freiburgul, la fel de calduroasa ca Roma, la fel de... Am realizat ca nu stiu unde mi-e locul si nu stiu daca nu cumva locul face omul si nu viceversa...

La revenire in Londra, m-au izbit mirosul, nesimtirea si perpetua stare de nesiguranta si paranoia... Welcome to London...Se anunta o saptamana ploioasa. Back to the cheapest wine on the supermarket shelf. It's the british way...